Piesa

Idelier Concept Store continua proiectul Famous Ideas... to Be! De data aceasta insa artistul nu mai are nevoie de prezentare. Mihaela Teleoaca, actrita a Teatrului de Comedie Bucuresti si protagonista piesei "Fitness", este cea care ne-a inspirat: Famous Ideas... to Be! promoveaza  ideea "Free Hugs". Urmarind spectacolul din data de 5 martie, veti fi cu siguranta de acord ca este o idee ce merita promovata. Si pentru ca dorim sa sustinem aceasta idee, va invitam si sambata, 7 Martie la ora 12, in Piata Romana, la Idelier Concept Store, sa daruim imbratisari. Gratis. Noi vom avea 100 de mici pancarte pe care scrie "Free Hugs". Ele se aseaza in jurul gatului pentru ca ceilalti trecatori sa inteleaga mesajul si sa primeasca cate o imbratisare gratuita.

Piesa "Fitness" a avut premiera in luna mai a anului trecut si se joaca in continuare cu casa inchisa. Iata cateva pareri:

"Avem stricta nevoie de comunicare, de adevar in relatia cu cei din jur...Multe necazuri ni le provocam singuri, atat din teama de a fi sinceri, de a ne apropia unii de altii, cat si din lipsa de respect poate fata de cei din preajma...Putem avea multumiri in viata doar daca reusim sa fim comunicativi, atat prin cuvant cat si prin gest. Un eseu atractiv, amar-umoristic despre relatiile dintre oameni."
(Mihaela Teleoaca)

"O femeie obisnuita intr-o lupta contratimp cu varsta, cu sinele, cu lumea si cu...barbatii..." (Metropotam - pledoarie pentru feminitate)

"Spectatorului ii ramane in memorie intalnirea cu actrita Mihaela Teleoaca, ce reuseste sa-l cucereasca, sa-l provoace la necesitatea de a fi sincer in comunicare.(...) Fitness, un spectacol ce trebuie vizionat pentru ca iti aduce bucurie in suflet."
(Ileana Lucaciu - Arta ...comunicarii)

"Este o joaca a singuratatii si a ordonarii vietii prin haosul gandurilor. (...) Structura interactiva a spectacolului anima publicul, Mihaela Teleoaca isi adapteaza stilul de joc in functie de reactiile spectatorilor."
(Cristina Gavrila - Time Out)

"Atasata in mod evident de personajul sau, Mihaela Teleoaca ii confera irizatii fine, invecinand rasul cu plansul, ironia coroziva cu umilinta, disperarea cu speranta. Mihaela Teleoaca ne propune exercitii de fitness pentru suflet."
(Gabriela Hurezean – Qmagazin)